Mărţişorul (martu la romani) este un obicei specific românesc moştenit de la daci şi romani, inexistent la alte popoare. Numele popular al lunii martie - “mărţişor” este de origine latină (martius). După vechiul calendar roman, 1 martie era prima zi din an şi se celebra sărbătoarea “Matronalia”. În această zi se desfăşurau serbările lui Marte, zeul forţelor naturii, al primăverii şi agriculturii. Fetele şi femeile primeau diferite cadouri.
Pentru strămoşii noştri, anul nou de la 1 martie însemna reînvierea naturii. Mărţişorul, simbol al primăverii, se confecţiona din fire de cânepă sau lână (mai târziu din bumbac), albe şi roşii, care se legau în formă de 8. De acest şnur se atârnau monede din aur sau argint, dar şi fire de iarbă, muguri sau flori. Mărţişorul se purta toată luna martie.
Îmbinarea culorilor alb şi roşu este tradiţională, purtându-se la nunţi, când se nasc prunci sau la hainele de înmormântare ale bătrânilor (în Oltenia), cele două culori simbolizând continuitatea vieţii după moarte. Cu alb şi roşu se împodobesc primele oi care intră în stână şi primul plug ieşit la arat.Între 1 şi 9 martie, în “Zilele babelor”, primăvara se luptă cu iarna, alungând-o. În cele nouă zile, baba Dochia apare torcând pe lângă oi, îmbrăcată în nouă cojoace, scuturând în fiecare zi câte unul.
În ultima zi a lunii martie, înainte de răsăritul soarelui, are loc ritualul scoaterii mărţişorului şi predării lui către natură. În localităţile de câmpie, mărţişorul se pune pe un pom înflorit sau în crengile vişinilor, cireşilor, prunilor etc. În satele de la munte şi deal, mărţişorul se pune pe cornul sau măceşul înflorit. Există credinţa că mărţişorul este ridicat de rândunele şi purtat spre soare, binecuvântând astfel norocul celui care l-a pus în pom.
