In Banat de exemplu, prima zi de post se numeste Spolocanie. Atunci oamenii se spala cu bautura la carciuma satului de mancarea de dulce pe care au consumat-o pana acum. In trecut, la aceste petreceri cu bautura participau si femeile care veneau, de ochii lumii, cu furca de tors la brau.
In alte parti ale tarii, in ziua de Spolocanie vasele din care s-a mancat pana la Lasata Secului se spalau cu lesie si se urcau in pod, unde se pastrau pana la Craciun.
Traditia consemneaza si alte obiceiuri in prima zi de post, cum ar fi Cucii. Feciorii si barbatii tineri se mascheaza in diverse animale, se imbraca in fuste, isi pun o gluga pe cap si un clopot mare pe spinare si alearga in dimineata primei zile de post dupa copii, dupa fete, dupa oameni, ca sa-i atinga cu batul si sa-i tranteasca la pamant. Seara, cucii se aduna si merg din casa in casa pentru a dansa hora in curtile oamenilor. Acest obicei era foarte frecvent in sudul tarii, pana la sfarsitul secolului al XIX-lea. Azi, el mai poate fi intalnit doar in satul Branesti din judetul Calarasi. Se mai spune ca omul care n-a primit nici o lovitura de la Cuci, in prima zi de post, nu va fi sanatos in anul acela.
Ziua oualor
Exact la jumatatea Postului Mare, intotdeauna in miercurea din saptamana a patra a Postului Mare, stramosii nostri tineau Sarbatoarea Oualor, sarbatoare numita si Miezul sau Miaza Paresii sau Paretii; cuvantul „paresimi" (sau cum ii spunea poporul, „pareti") provine din latinescul „quadrogesimo", care însemna „40 de zile", adica cat se considera ca tine efectiv Postul Mare, Saptamana patimilor avand un statut special. In timp, si aceasta saptamana a intrat în ceea ce numim obisnuit Postul Mare, asa incat Miezul Paretii cadea la 24 de zile de la Lasata Secului de branza, acum intalnindu-se cele doua jumatati egale, aceasta sarbatoare fiind socotita un fel de... PARETE care desparte Postul Mare în doua!
Pe vremuri, mai ales femeile tineau Sfintele Paresimi ca pe o duminica, fiind interzise cu desavarsire anumite munci si mai ales unsul peretilor! Cele care se încumetau sa munceasca riscau sa înnebuneasca; daca nu li se intampla lor acest lucru, atunci un membru al familiei tot innebunea; fiind zi primejdioasa, alte femei care nu o tineau se imbolnaveau de „dansele", aceasta boala presupunand, mai intai, dureri ale mainilor, picioarelor, apoi ale oaselor, ulterior uscandu-se carnea de pe oase si mai ales cea de pe langa incheieturile degetelor! Cert este, dupa o credinta larg raspandita altadata, ca tot ceea ce se lucra în aceasta zi se strica, nici un lucru neputand fi dus pana la capat!
Sa nu se bucure insa lenesii, pentru ca ceva tot se putea face în aceasta zi, anume numaratul oualor si al calupelor de in, de canepa si de lana; un obicei larg raspandit pe vremuri interzicea sa iei oua de pe cuibare de la Lasata Secului pana la Miezul Paresimilor; daca trebuia neaparat sa iei un ou, atunci mai intai trebuia scuipat. In legatura cu stransul si numaratul oualor in aceasta zi existau mai multe motivatii; una ne spune ca se facea acest lucru pentru a nu se strica ouale pana la Pasti; alta, pentru ca numai astfel se spera ca gainile sa faca mai multe oua! Cele mai multe femei pastrau aceste oua pentru a le face rosii sau pentru prepararea cozonacului si pastii, toate ouale acestea nefiind bune de clocit.
Prin Oltenia, numaratul oualor trebuia neaparat facut la mijlocul Postului Mare, altfel femeia respectiva putea sa amuteasca! Mai precizam ca Ziua Oualor era foarte asteptata de copii, acestia ajutandu-si mamele la alesul celor mai bune oua ce urmau a fi inrosite sau inchistrite. Astfel, pruncii alegeau mai ales ouale de gaini negre, oua numite „harapesti"; aceste oua aveau coaja galbuie, fiind mult mai tari decat celelalte. Puse deoparte, inrosite într-un mod mai deosebit, acestea ii ajutau pe posesorii lor sa castige la Pasti multe alte oua!
Deniile
Unele dintre cele mai profunde, frumoase si inaltatoare slujbe crestine sunt Deniile. Ele se tin in Postul Mare al Pastilor. Mai frecventate de lume sunt Deniile din Saptamana Mare, care atrag o multime de credinciosi. Pana la inceperea Deniilor, in saptamana a cincea din Postul Pastilor, satele trebuie curatate si primenite, incepand cu casele si ograzile. Toata lumea foieste, aeriseste si scutura. Dar cei mai bucurosi sunt copiii. Dupa ce varuiesc pomii din livezi si gradini, se imbraca in haine de sarbatoare si se duc la biserica. Magia Deniilor ii tulbura si ii farmeca. La fel ca pe mamele, bunicile si surorile lor, care in Saptamana cea Mare intra in biserica cu capul acoperit de-o naframa neagra. Dar si la oras, desi nu mai exista aceste traditii atat de vechi si de stricte, popularitatea Deniilor, a Saptamanii Mari este maxima.
Originea Deniilor: Deniile au aparut odata cu crestinismul. Ele au existat si in perioada de unitate a Bisericii.
Practica Deniilor: Deniile sunt slujbe de seara. Ele se tin dupa orele 18-19 (in limba slava cuvantul denii inseamna zilnic). Sirul emotional, triumfal, al Deniilor din Saptamana Mare incepe in seara din Duminica Floriilor. Apoi, de luni pana vineri, in ziua cumplita a rastignirii, preotii rostesc rugaciuni rituale, canturi, citesc fragmente liturgice din Vechiul Testament.
Saptamana Patimilor
Ultima saptamana a postului mare, Saptamana Patimilor, sau Saptamana Mare este inclusa în sarbatoarea Pastelui, desi în aceasta perioada postul continua chiar cu o mai mare intensitate. Batranii obisnuiesc sa manance putin în seara Duminicii Floriilor, dupa care nu mai mananca pana în Joia Mare, cand, de regula, se impartasesc, postul negru fiind continuat apoi pana la Pasti. Cei mai tineri mananca în aceasta saptamana doar paine si fructe uscate si nu beau decat apa de izvor.
Mai ales în trecut, pentru Saptamana Patimilor erau caracteristice urmatoarele traditii (pagane si crestine) :
pastrarea linistii, a tristetii generale,
servicii divine mai frumoase, mai fecvente ca de obicei,
focuri rituale,
respectarea stricta a postului,
interdictia unor importante lucrari casnice,
ingrijirea locuintelor,
curatenia prin curti,
intreruperea provizorie a lucrarilor principale pe camp,
confectionarea hainelor noi pentru sarbatoare,
taierea vitelor si pasarilor pentru sarbatori,
tocmirea lautarilor pentru hora satului,
impartasirea la biserica,
iertarea reciproca intre oameni.
Semnificatia liturgica si obiceiurile populare specifice fiecarei zile a Saptamanii Mari sunt urmatoarele:
Duminica Floriilor: Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim este singurul moment din viata Sa pamanteasca în care a acceptat sa fie aclamat ca Imparat. Duminica Floriilor este precedata de sambata lui Lazar, zi in care Biserica pomeneste minunea invierii din morti a lui Lazar savarsita de catre Domnul Iisus Hristos. Primirea triumfala ce I s-a facut Domnului Hristos, Care a intrat in Ierusalim ca Imparat smerit, implinind o proorocire din Vechiul Testament, a fost determinata de aceasta minune premergatoare.
In aceasta zi, denumita si Duminica Stalparilor, se sfintesc, prin rugaciune si stropire cu agheasma, ramuri înmugurite de salcie, care se împart crestinilor, iar slujitorii Bisericii le tin in maini, cu lumanari aprinse, ca simbol al biruintei vietii asupra mortii. Ramurile de salcie amintesc de ramurile de finic si de maslin cu care a fost intampinat Mantuitorul. Cu acestea, dupa ce au fost aduse la biserica spre a fi sfintite, crestinii împodobesc icoanele, usile si ferestrele.
Salcia este mereu inflorita in aceasta perioada a anului, o expresie a fertilitatii si a reinvierii naturii. De asemenea, se spune ca e bine sa te incingi cu aceste ramuri de salcie ca sa nu te doara mijlocul. Cu ramurile de salcie, simbol al fertilitatii si vegetatiei de primavara, apicultorii inconjoara în ziua de Florii stupii, iar taranii, convinsi de efectul miraculos al acestor muguri, ii ingroapa sub brazda.
In traditia populara exista credinta ca însasi Maica Domnului a binecuvantat salcia, dupa ce aceasta s-a transformat într-o punte, ajutand-o pe Fecioara Maria sa treaca apa unui rau.
Denumirea populara a sarbatorii vine de la zeita romana a florilor, Flora, peste care crestinii au suprapus sarbatoarea Intrarii Domnului în Ierusalim. Ca aspect necrestin, amintim obiceiul ca in vreme de furtuna sa se puna pe foc muguri din salciile de la Florii, pentru a imprastia norii si grindina, protejand casa si familia de dezastre.
Luni: e pomenit Iosif cel prea frumos, care a fost vandut de fratii sai pe 30 de arginti unor negutatori Ismailteni, dupa cum l-a vandut Iuda pe Mantuitorul tot pe 30 de arginti, evreilor. E pomenit si smochinul cel neroditor, la care Mantuitorul venind flamand si negasind roade, l-a blestemat, iar smochinul s-a uscat pe loc.
Marti: e pomenita pilda celor 10 fecioare, dintre care cinci fiind intelepte, au avut untdelemn de ajuns pentru candelele lor - adica fapte de milostenie - cu care au iesit intru intampinarea mirelui; iar cinci fiind nebune n-au avut untdelemn si s-au stins candelele lor, iar Domnul nu le-a mai prinit.
Miercuri: pomenirea femeii pacatoase, care afland ca Mantuitorul se afla in casa lui Simon Leprosul, a luat un vas cu mir inmiresmat, al carui pret era 300 de dinari, ca sa-i toarne pe capul Lui si cu parul capului ei stergea lacrimile ce-i picau din ochi pe picioarele Domnului. Fapta pentru care a fost dojenita de Iuda Iscarioteanul spunandu-i ca «mai bine s-ar fi vandut si banii dobanditi s-ar fi impartit saracilor», iar Mantuitorul i-a raspuns : « Las-o pre dansa ca spre ingroparea mea a facut aceasta ! Pre saraci pururea ii aveti cu voi, iar pre mine, nu ma aveti pururea. ».
In Joia Mare praznuim patru lucruri :
Spalarea picioarelor ucenicilor de catre Mantuitorul, dandu-le prin aceasta lor si noua pilda de smerenie
Cina cea de Taina, adica asezarea Sfintei Cuminecaturi
Rugaciunea cea mai presus de fire, in gradina Ghetsimani
Vinderea Domnului de catre Iuda vanzatorul pentru 30 de arginti
Primele doua s-au facut ziua, iar celelalte doua noaptea de joi spre vineri.
Joia Mare, numita si Joia Patimilor sau Joia Neagra, este ultima joi din Postul Pastelui. In credinta populara aceasta zi este termenul final cind femeile trebuie sa termine de tors canepa. In Joia Mare se fac cununi pentru fiecare persoana din familie, cununi care se arunca pe acoperis pentru a se vedea, dupa vestejirea si caderea lor, cine va muri in decursul anului. Exista credinta ca in cursul zilei de Joia Mare nu este bine sa dormi, caci cine doarme in aceasta zi va ramane lenes un an intreg. In special daca doarme o femeie, va veni Joimarita care o va face incapabila de lucru tot anul.
Joia Mare este considerata o zi binefacatoare si aparatoare a mortilor. De aceea, mortii vin in fiecare an in aceasta zi la vechile lor locuinte, unde stau pana in sambata dinainte de Rusalii. Deoarece in Joia Mare deobicei nu e prea cald dimineata, se fac focuri in curtea casei, pentru ca mortii sa se poata incalzi.
Toate slujbele, pomenirile si parastasele care au inceput in prima sambata a Postului Mare, dureaza numai pana in Joia Mare. In unele locuri se duc la biserica bauturi si mancaruri, care se sfintesc si se dau de pomana, pentru sufletul mortilor. In alte parti se impart la biserica coliva si colaci. Joia Mare este ultima zi din Postul Mare, zi in care se pomenesc mortii. Din aceasta cauza, in unele zone se numeste si Ziua Mortilor.
Inrosirea oualor de Pasti se face in Joia Mare, afirmandu-se ca ouale rosite si fierte in aceasta zi nu se strica pe tot parcursul anului, chiar mai mult, nu se vor strica niciodata. O alta traditie este nunta (maritarea) urzicilor, ceea ce inseamna inflorirea si, implicit, incetarea acestora de a mai fi bune de mancat.
In decursul Saptamanii Mari sunt trei privegheri. Cea mai insemnata e in noaptea de Joia Mare, cand se citesc cele 12 evanghelii. In unele parti fetele care merg la slujba religioasa iau o sfoara si fac cate un nod dupa citirea fiecarei evanghelii. Cand se duc acasa si se culca, pun aceasta sfoara sub perna, fiind incredintate ca il vor visa pe cel care le este predestinat. Din Joia Mare pana in ziua de Pasti, nu se mai trag clopotele la biserici, ci numai se toaca.
Vinerea Mare (Prohodul) se mai numeste si Vinerea Pastilor, Vinerea Patimilor sau Vinerea Seaca. Conotatiile legate de aceste denumiri sunt date de ceea ce se intampla in aceasta zi: se numeste Vinerea Pastilor pentru ca este ultima vineri dinaintea Pastelui; Vinerea Patimilor deoarece in aceasta zi a patimit si a fost rastignit Isus; Vinerea Seaca, pentru ca cei mai multi romani au obiceiul de a posti Postul negru (nu mananca si nu beau nimic toata ziua); Vinerea Mare, pentru ca este ultima vineri din Saptamana Mare.
Postul Negru este tinut in credinta ca Dumnezeu il va feri pe cel care posteste de toate bolile, il va face sa fie sanatos si sa-i mearga bine tot restul anului si-l va ajuta la necazuri si nevoi. Legenda spune ca pe cel care posteste nu-l va durea niciodata capul si acesta va sti cu trei zile inainte cand va muri. Femeile tin in mod special la respectarea vinerilor in general, in credinta ca Sf.Vineri le-ar aduce un mare necaz daca ar coase, ar tese, ar toarce sau ar albi camasi in cursul acestei zile.
O alta datina in Vinerea Mare este aceea a scaldatului. In mod diferit fata de persoanele in varsta care se spovedesc si se impartasesc de mai multe ori pe an, tineretul merge pentru aceste lucruri doar o data pe an, in Vinerea Pastilor. Dar, in afara de acesta datina, unii cred ca cel care se cufunda de trei ori in apa rece in Vinerea Seaca va fi sanatos tot anul. Cei mai multi se scalda in aceasta zi pentru a nu se prinde de ei, in decursul anului, nici o buba, friguri, sau alte boli. Se crede ca daca ploua in Vinerea Seaca anul va fi manos, iar daca nu ploua, anul va fi neroditor.
Vinerea Mare este ziua de doliu a crestinatatii: atunci a fost rastignit Mantuitorul. De aceea, aceasta zi, in orice biserica si rit crestin din lume, este singura zi in care nu se oficiaza slujba Liturghiei. Liturghia insasi inseamna jertfa si se considera ca nu se pot aduce doua jertfe in aceeasi zi. De aceea, Vinerea Mare este zi aliturgica. In schimb, vineri seara se oficiaza Denia Prohodului, una dintre cele mai spiritualizate, dar si “spectaculoase” denii. Mai intai, tineri si batrani, in lant neintrerupt, trec pe sub masa plina de flori, masa ce simbolizeaza catafalcul Domnului. Pe ea este asternuta o fata de masa bogat pictata, cu punerea in Mormant a Mantuitorului (Epitaf), precum si Evanghelia impreuna cu Crucea. Apoi, preotii citesc Prohodul.
La tara, deniile de joi si vineri si-au dobandit fiecare o numire aparte: Deniei celor 12 Evanghelii i se mai zice Denia Batranilor. Fiind intinsa ca durata, copiii nu au rabdare s-o asculte linistiti si stau mai mult pe-afara. Denia Prohodului este zisa si Denia Tinerilor, pentru ca ea le place acestora si prin “gimnastica” pioasa pe care trebuie s-o faca, trecand de trei ori pe sub masa, in timp ce multi batrani, cu salele lor intepenite, nu prea mai pot participa.
Sambata e praznuita ingroparea trupeasca a Domnului Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Christos, cum si pogorarea lui in Iad, scotand neamul omenesc din stricaciune si trecandu-l in viata cea vesnica.
Duminica Invierii, Invierea Domnului din morti, care e praznicul praznicelor si sarbatoarea sarbatorilor ; drept care, crestinii in timp de 40 de zile pana la Inaltarea Domnului se saluta cu « Hristos a inviat ! », raspunsul fiind « Adevarat ca a inviat !».
Focurile de Pasti
De Inviere pe dealuri si pe coline, izbucnesc flacari puternice : Sunt « focurile de veghe », care in unele sate sunt aprinse si ard tot cursul noptii, luminand nu numai dealurile ci si vaile. In jurul lor stau roata oamenii istorisind intamplari din viata lui Iisus dupa Sfanta Scriptura a Noului Testament. Flacaii si baietii sar pe deasupra focului, pentru ca vrajitoarele si fermecatoarele sa n-aiba nici o putere asupra lor. In Bucovina se fac pe inaltimi clai din cetina si sunt tinute aprinse toata noaptea. In Transilvania se aprinde o roata careia i se da drumul de pe deal la vale. Acesta vraji se tin si-n apropierea bisericilor si romanii le fac in noaptea de Paste (ca la mormantul Mantuitorului au fost puse straji, dar si pentru a nu scapa momentul invierii).
In timp ce ard focurile, taranca pregateste blidul. Intr-un cosulet, ciubaras sau castron asaza tot ce doreste sa sfinteasca : pasca, oua incondeiate , o bucatica de slanina, branza, unt, hrean (hreanul e folosit si ca medicament, mai ales pentru oi sau vite, el pastrandu-se in pamant dupa ce a fost sfintit), iarba mare (care se amesteca in hrana vitelor ca sa dea mai mult lapte), usturoi (cu care se freaca trupul celor bolnavi), mac, sare, leustean (tot pentru vitele bolnave), tamaie (folosita in caz de cumpene grele / furtuni / pentru tamaiatul bolnavilor), busuioc, carpa (careia i se atribuie calitati vindecatoare) cu care s-au sters ouale rosii si o lumanare (care e pastrata numai sapte ani si este aprinsa impreuna cu tamaia, cand e amenintat satul cu grindina).
Bucate sfintite la slujba de Inviere
OUALE CURATITE - cine mananca oua prima data in ziua de Pasti se zice ca va fi usor peste an. Altii usuca albus de ou rosu sfintit si daca un om sau vita face albeata, piseaza albusul si i-l sufla in ochi.
SLANINA e folosita la mai multe leacuri : se ung ranile ; daca se imbolnaveste vreun om sau vita si mananca slanina aceasta se vindeca ; la scranteala vreunui picior sau mana se unge cu ea. Daca e bolnav de friguri se afuma cu slanina, tamaia alba si neagra puse pe o lespede. Daca sangereaza vreo vita i se da sa manance din slanina aceea.
HREANUL - cine-l mananca atunci cand vine acasa de la biserica va fi iute si sanatos tot anul. Pus in cofele cu apa sau in fantani, curateste apa. Se amesteca in tavitele vitelor impotriva bolilor si e bun contra frigurilor.
SAREA-se foloseste la sfintirea fantanilor.
CUISOARELE - pentru dureri de masele.
FAINA - se freaca ochiul vitei cu albeata si-i trece.
USTUROIUL sfintit (pus in pamant) nu se strica. Serveste la alungarea strigoilor de la casa - se ung usile grajdurilor cu el. La nevoie se freaca si oamenii bolnavi (mai ales pentru vatamatura).
SAMANTA DE BUSUIOC - cu firele de busuioc sfintite se afuma cei cu dureri de urechi.
Busuiocul e inspiratorul dragostei, de usturoi fug strigoii si de taciune fuge dracul.
Spalarea din dimineata Invierii
Intr-un lighean se pune un ou rosu, in unele locuri doua, si o moneda de argint. Se toarna apa proaspata (neinceputa) adusa de la fantana. Toti ai casei se spala pe rand, dandu-si fiecare cu oul rosu peste obraz si zicand : « Sa fiu sanatos, si obrazul sa-mi fie rosu ca oul ; toti sa ma doreasca si sa ma astepte asa cum sunt asteptate ouale rosii de Pasti ; sa fiu iubit ca ouale in zilele Pastilor ». Dupa aceea se ia moneda de argint si trecand-o peste fata se zice : « Sa fiu mandru si curat ca argintul » ; fetele mai zic « sa trec la joc din mana-n mana ca si banul; sa fiu usoara ca si cojile de oua, care trec plutind pe apa ». In unele sate, in lighean se pune si o crenguta de busuioc, deoarece se zice ca daca te speli cu dansul vei fi onorat ca busuiocul.
Masa de Pasti
Intorsi de la biserica, membrii familiei se asaza la masa, gustand mai intai din ouale si pasca sfintite. Dupa ce isi potolesc foamea ciocnesc cate un pahar de bautura. Ouale se ciocnesc dupa un anumit ritual: persoana mai in virsta (de obicei barbatul) ciocneste capul oului de capul oului tinut in mina de un comesean, in timp ce rosteste cunoscuta formula <
Udatul fetelor
In mai multe zone ale tarii exista obiceiul ca a doua zi de Pasti, tinerii sa stropeasca fetele, iar acestea la randul lor sa le dea baietilor de baut si sa le ofere daruri, caci se crede ca nici unei fete nu-i va merge bine daca nu este udata. Inainte vreme, stropitul se facea cu apa de fantana; astazi este datina ca fetele sa fie udate cu apa de colonie.
Una dintre legendele care explica acest obicei spune ca a doua zi de Pasti, o fata crestina vindea oua. De la ea cumpara o fata pagana. Cele doua intrand in vorba, prima ii explica legea crestineasca, dar cea de-a doua, neincrezatoare, ii spune: "Te-oi crede daca s-or inrosi ouale pe care mi le-ai vandut!" Pe data, ouale s-au inrosit, iar de spaima, fetele au lesinat amandoua. Trecand pe acolo doi flacai, le-au vazut si le-au stropit cu apa de la fantana. Revenindu-si, fetele le-au daruit drept rasplata oua inrosite, iar pagana s-a increstinat.
Saptamana Luminata
Prin Invierea Domnului nostru Iisus Hristos din morti, cei din popor cred ca raiul se deschide tuturor sufletelor retinute in prinsoarea iadului incepind de la Adam si pana la venirea Mintuitorului, si ramine deschis de la Inviere pina la Duminica Tomii. Ca dovada ca in acest interval Raiul este deschis, dupa credinta poporului si datina cea veche, in ziua de Inviere se scoate usa din mijloc a altarului si se pune deoparte, unde sta apoi toata Saptamana Pastilor sau Saptamina Luminata. Cine moare in acest interval - si mai ales in ziua de Pasti sau in saptamina cea dintii dupa Pasti, numita pretutindeni Saptamana Luminata - merge de-a dreptul in rai pentru ca lumina raiului straluceste fiecaruia care moare in aceasta saptamina si pentru ca in timpul acesta usile raiului sint deschise, iar cele ale iadului inchise. Cel care moare este primit in rai, indiferent de pacatele care le-a facut, caci toate i se iarta. Si cel care se naste in aceasta zi, si mai cu seama cind trage clopotul intiia oara la biserica, este un om norocos pentru toata viata.
Pastele Mic
Duminica imediat urmatoare Invierii - Duminica Tomii - este cunoscuta in popor ca Pastele mic. In aceasta zi, in unele locuri exista obiceiul ca tinerii „sa se lege frati”. Legamantul se face „pe sange”, „pe datul mâinilor” sau „pe par”. La „fratia pe par”, cei doi isi smulg din cap câte un fir de par pe care il ingroapa apoi amandoi in acelasi loc, numai de ei stiut.
Pastele Blajinilor
Prima luni din a doua saptamana dupa Pasti se mai numeste Lunea Mortilor, Pastele Mortilor, Pastele Mici, Pastele Rohmanilor, Pastele Blajinilor sau Matcalaul. Blajinii sunt fiinte mitice, care traiesc pe Taramul Celalalt, dar pastreaza legaturi cu lumea noastra. Li se mai spune Rohmani, Rocamni, Rugmani, Urici si Oameni Rosii. Ei locuiesc in Ostroavele Albe ale Apei Sambetei. Unii dintre ei au apucaturi dusmanoase. Cele mai multe legende ii prezinta insa ca pe niste fiinte miloase, devotate lui Dumnezeu.
Blajinii sunt fiinte mitice, care traiesc pe Taramul Celalalt, dar pastreaza legaturi cu lumea noastra. Se crede ca ei provin din copii nebotezati morti imediat dupa nastere. Altii spun ca Rohmanii sunt oameni vechi, care au o credinta mai curata decat a actualilor pamanteni. Ei duc cam aceeasi viata ca noi, avand orase si sate. La sfarsitul lumii ei vor lua locul oamenilor pe pamant.
De Pastele Blajinilor se crede ca sufletele mortilor sunt slobode; de aceea in aceasta zi se gatesc multe si alese bucate, impartindu-se pe la vecini, cu credinta ca mortii numai in aceasta zi sunt liberi si pot gusta din mancarurile pregatite. La cine nu serbeaza si nu da mortilor de pomana vin mortii noaptea si le cer. In unele tinuturi se impart doar oua si colaci saracilor si se face slujba la cimitir. De Pastele Blajinilor au loc sarbatori campenesti, unde se mananca oua rosii si incondeiate. Se crede ca Blajinii se bucura tare mult vazandu-i pe oameni ca petrec la aceasta sarbatoare.
Pastele cailor
Pastele Cailor se sarbatoreste in ziua de joi din a sasea saptamana care urmeaza dupa Pasti cand se crede ca, pentru un ceas, si pentru o singura data pe an, caii se satura de pascut iarba. Se pare ca in vechime era o zi a Soroacelor, cand se încheiau diferite afaceri. Cum data acestei sarbatori putea varia de la an la an cu un numar mare de zile, importanta ei s-a diminuat treptat, primind un sens peiorativ: a nu da înapoi ceea ce ai imprumutat, a amana pana la Pastele Cailor, pana la Sfantul Asteapta, deci a nu te tine de cuvant.
Surse: Sarbatori de Pasti, Traditii de Pasti, Traditii romanesti - Pastele, Traditii de Paste, Traditii si obiceiuri populare de Pasti, Pastele Blajinilor, Saptamana intunecata si Saptamana Luminata, Intrarea Domnului in Ierusalim, Arta de a trai
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu